"Este
vorba de problema conducerii în Legiune, şi nu de alte formaţiuni
politice. Scriu aceste rânduri, pentru că am constatat că mulţi camarazi
n-au înţeles doctrina Căpitanului în materie de conducere a
organizaţiei noastre sau nu le convine acum, după trecerea atâtor ani,
să o recunoască şi să o aplice, aşa cum a fost expusă de Întemeietor.
În
lunga mea viaţă politică, am fost solicitat de numeroşi legionari,
dintre care unii au jucat roluri importante în mişcare, ca să le cedez
locul ce îl deţineam – Şef al Legiunii – pentru că ei posedă tehnica
lor, mijloacele lor de convingere, şi o intuiţie politică specială, care
le vor permite să o scoată din impasul în care căzuse. Aceste propuneri
mi se făceau în perioade de crize, când mişcarea se zbătea în prigoane
şi fără perspective de a ieşi la liman. După părerea acestor camarazi,
trecerea şefiei în mâinile lor ar fi uşurat considerabil greaua situaţie
a, mişcării şi chiar ar fi determinat pe duşmanii noştri să-şi
revizuiască atitudinea, acceptând o nouă colaborare cu organizaţia
noastră.
Nu
exagerez dacă afirm că, au fost cel puţin 20 de încercări de acest gen,
venite de la camarazi care deţineau ranguri în ierarhia Legiunii şi
care credeau că luând ei conducerea mişcării, vor rezolva satisfăcător
necazurile în care ne zbăteam.
Ce
garanţii ofereau aceşti solicitanţi din mijlocul nostru că odată
învestiţi cu sceptrul conducerii, vor săvârşi miracolul unei schimbări
radicale în viaţa de suferinţă a Legiunii? Nici una, afară de verbul lor
înflăcărat, de promisiunile lor stăruitoare, de perspectivele care se
puteau deschide Legiunii sub conducerea lor.
Sunt
nevoit să întreprind aici o scurtă disertaţie asupra principiului
conducerii în mişcare, care e fundamental diferit de al altor formaţiuni
politice. Înarmat cu această introducere, îmi va fi mai uşor să explic
de ce am refuzat permanent să dau curs acestor cereri. Tuturor le lipsea
ceva esenţial, şi anume garanţia că vor realiza faptele pe care le
credeau în priceperea şi puterea lor să le facă."
Horia Sima, 1992
------------------------------------------------------------------------------
Format A6, 72 pag, copertă policromă, broşată, preţ 7 lei.
2 comentarii:
Cum pot intra in posesia acestei lucrari?
Trimiteți un comentariu