Unul din subiectele pentru care am avut
întotdeauna o afinitate deosebită, o pasiune care nu va pieri niciodată, este
martirajul creştin. Este o parte din istoria umanităţii care dezvăluie celor ce
se îndoiesc veridicitatea învierii lui Hristos din morţi. Martirii creştini,
prin sacrificiul de sine, prin rezistenţa fizică şi morală de care au dat
dovadă, au demonstat în primul rând celor ce aleg să creadă, că omul ca atare
îl poate imita pe Hristos îmbrăţişând suferinţa înspre biruinţă şi
acceptându-şi crucea pentru a primi lumina.
Exemple grăitoare în legătura cu aspectele
şi realităţile menţionate mai sus sunt foarte multe şi nu voi ezita să fac
referire la ele, însă înainte de toate, consider că ar fi util să problematizez
ideea de martir pentru a înţelege atât cât este posibil ce înseamnă cu adevărat
a fi martir, în special din perspectiva trăirii creştine.
Definiţii ale martirilor putem găsi în
nenumăratele expuneri şi tratate teologice de referinţă, dar una din cele mai
interesante mi se pare cea dată în Dicţionarul etimologic al limbii greceşti al
lui Chantraine, care ne ajută să înţelegem că martirul este cel care a luat
parte la evenimente, le-a înţeles şi poate să exprime clar autenticitatea lor.
Nu mai puţin interesante sunt meditaţiile
lui Clement Alexandrinul din Stromate, cartea a IV-a, care percepe martiriul
autentic în calitatea sa de perfecţiune spirituală reglementată prin cea mai
înaltă virtute creştină, şi anume dragostea, iar când spunem dragoste, ne
referim clar la comuniunea cu Dumnezeu. În acest sens, un caz relevant îl
constituie viaţa Sfântului Antonie, care prin postul permanent şi abstinenţa de
la cele lumeşti, subliniază continuitatea dintre martiriul fizic şi cel
spiritual.
Vedem aşadar că martirul în sine poate avea
mai multe sensuri, dar concluzia la care ajungem este una singură: omul
înduhvnicit este întotdeauna capabil să îşi mărturisească credinţa în aşa
măsură încât să fie demn de statutul de martir.
Eu personal îndrăznesc să spun că unul din
sensurile concrete ale lumii în care trăim, definită în lumina propriei istorii
îl constituie martirajul creştin, întrucât cei care au îmbrăţişat sacrificiul
şi suferinţa în speranţa învierii au ţinut lumea laolaltă şi nu ar trebui să
uităm că o asemnea descriere se potriveşte într-o oarecare măsură şi cu istoria
ţării noastre.
Principala armă cu care poporul român s-a
apărat în faţa nenumăratelor atacuri, fie că vorbim de invziile otomane sau de
oricare alte atacuri, a fost întotdeauna creştinismul, ceea ce explică suficient
de clar plantarea atâtor mănăstiri şi biserici pe teritoriul României. O mare
provocare, poate cea mai recentă din istoria ţării nostre, cu care trăirea
creştină românească a trebuit să facă cunoştinţă, a fost fără îndoială teroarea
comunistă, considerată rod al procesului intenţionat de sovietizare. Iar când
mă gândesc la creştinismul românesc oprimat de regimul comunist ţin să fac
trimitere mai ales la mişcarea de rezistenţă a laicatului pentru care nu conta
decât sacrificul, fie el şi suprem pentru valorile creştine şi naţionale.
Şi dacă am ales să aduc în discuţie şi
subiectul martirajului creştin românesc, am responsabilitatea morală de a
aminti în special închisorile comuniste
unde mulţi deţinuţi creştini au fost nevoiţi să treacă de cel mai dificil
extemporal cu viaţa. În acele închisori era necesară mai ales o rezistenţă
morală şi sufletească pe care unii au avut-o din plin, iar alţii au dobândit-o
cu timpul. Ceea ce ne frapează mai mult în geografia concentraţionară din
România comunistă, este, cel puţin din punctul meu de vedere, închisoarea de la
Piteşti. Sigur, nu este acum cazul să vorbesc de metodele de reeducare aplicate
acolo, dar ceea ce doresc să accentuez mai mult cu referire la martirajul
creştin ar fi exemplul părintelui Gheorghe Calciu, care din călău a devenit
victimă, chiar prin alegerile pe care le-a făcut, regretând cu demnitate
perioada în care şi-a torturat colegii de celulă. Astfel, înţelegem că
martiriul creştin implică şi transformarea stării de conştiinţă prin recunoaşterea
păcatului.
De asemenea, nu aş putea da uitării unul
din cele mai profunde îndemnuri, Să nu ne răzbunaţi!, venit din partea cuiva al
cărui destin a fost măcinat de către tirania comunistă instalată în România. Un
îndemn venit din partea lui Mircea Vulcănescu, prin a cărui dăruire de sine, a
reprezentat un adevărat exemplu de infuzie duhovnicească. Prin asemenea
cuvinte, să nu ne răzbunaţi!, parcă avem de-a face cu o rostire unică a
sufletului creştin românesc, învăluită de aura mistică a iertării, înţelegând
astfel că vocaţia primordială a martirului este aceea de a-şi ierta întotdeauna
călăul sau duşmanul.
Desigur, martiri creştini şi veritabili
mărturisitori au existat în multe alte colţuri ale lumii, mai ales în ţările
ex-comuniste cum ar fi Polonia, care a fost binecuvântată cu o rezistenţă
creştină anticomunistă extrem de puternică.
Aspectele pe care le-am menţionat până acum
au fost nişte motive suficient de întemeiate încât să iau hotărârea de a
realiza această carte de convorbiri cu teologul francez Didier Rance, unul dintre
cei mai importanţi martirologi contemporani, dacă îmi este permisă această
exprimare. În ceea ce priveşte personalitatea lui Didier Rance trebuie să
menţionez că pregătirea sa curiculară este cea de istoric şi de asemenea că
pentru o lungă perioadă de timp a îndeplinit în Franţa funcţia de director
naţional al importantei organizaţii AED (Aide à l’Eglise en Détresse). A fost
hirotonit ca diacon în 1985, iar în 1989, după căderea Cortinei de Fier, Didier
Rance a fost primul istoric şi teolog francez care a reuşit să adune o serie de
mărturii relevante şi valoroase de la acei creştini care au supravieţuit
persecuţiilor comuniste, supravieţuitori pe care inspirat i-a numit martiri ce
au deschis drumurile viitorului.
Date fiind contribuţiile pe care Didier
Rance le-a adus studiului martirologiei şi unei cunoaşteri mai clare a
rezistenţei creştine din perioada regimurilor comuniste am fost şi mai
determinat să mă angajez într-un asemenea proiect dialogal, considerând că
subiectul pe care l-am propus înspre dezbatere este unul încă nu îndeajuns de
cunoscut, ca să nu spun aproape necunoscut, în ţara noastră.
După cum se va vedea răsfoind paginile
acestei cărţi, obiectivul a fost acela de raportare la câteva din
semnificaţiile importante ale martirajului creştin, la rolul-cheie pe care l-a
avut în luptele anticomuniste, la dimensiunea ecumenică a rezistenţei creştine
anticomuniste şi nu în ultimul rând la noile forme de totalitarism în urma
căroara se pot naşte noi generaţii de martiri.
Desigur, sunt foarte multe de spus în
legătură cu subiectul cărţii de faţă pe care spiritul lucid al lui Didier Rance
l-a supus unor analize logice şi inteligente, dar un lucru trebuie să ne fie
clar: una din calităţile excepţionale care a caracterizat evoluţia mai mult sau
mai puţin lentă a umanităţii a fost vocaţia acelor puţini care au ales să fie
martiri. Aceia au înţeles că pasiunea trebuie să depăşească legea organicului
şi a biologicului prin supunerea faţă de nevoile celor neputincioşi dar şi prin
curajul de a denunţa indiferenţa. De fapt, aici rezidă cu adevărat chemarea de
a fi martir, în a refuza să fii indiferent căci indiferenţa nu doar ucide, ci
şi poate să întrerupă ciclul normalităţii în istorie.
Într-adevăr, puţini sunt cei care au avut
curajul de a le păsa şi de a-şi lua crucea în spate pentru a striga împotriva
oricărei tiranii. Ei sunt cei care ne învaţă că adormiţi printre cei vii vom fi
dacă vom trăi fără să vedem şi să auzim.
Martiriul este una din căile eliberării pe
care fiecare dintre noi o poate experimenta la nivelul său prin raportarea la
provocările pe care viaţa le implică uneori dar pe care deseori le ignorăm.
Este mult mai uşor a prefera evadarea în abisurile fricii ori ale plăcerii
decât a accepta exerciţiul înţelegerii situaţiilor în care suntem puşi din timp
în timp, acele situaţii care ne-ar arăta cât de important este glasul nostru pe
care îl pierdem în favoarea îmbrăţişării trădării. Nu întâmplător, curajoşii
devin exilaţi, iar laşii generalii unor armate moarte.
Cert este că fiecare poate alege: demnitatea
reîntregirii spirituale sau deformarea anatomiei sufleteşti. Nu avem decât să
nu acceptăm aceste posibilităţi, ele însă există..., acolo undeva, dincolo de
zidul conceptelor şi al întrebărilor.
Preţ: 9 leI. Pentru comenzi, contactaţi: LIBRĂRIA REZISTENŢA
Preţ: 9 leI. Pentru comenzi, contactaţi: LIBRĂRIA REZISTENŢA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu